joi, 12 septembrie 2013

Un fel de școală emoțională..



Deși mi se predă aceeași lecție de mult timp, eu mă încăpățânez să nu o învăț.  
Și viața mă pedepsește de fiecare dată, fiindcă mereu mă duc cu lecția neînvățată..  
Mă mai uit peste ea, pare că am înțeles ceva.. fac un rezumat și am impresia că la următorul test o să mă descurc mai bine.. Îmi spun mie că viața are dreptate, nu degeaba e profesoară..  
În schimb, cu testul în față, parcă uit tot ce am învățat până acum, uit și rezumatul și cât de aspră e profesoara atunci când nu învăț.. Iar pedeapsa e din ce în ce mai grea, cu fiecare test pe care îl dau.  
Aceeași materie. Același subiect. Îl pic de fiecare dată. Iau cea mai mică notă. 
Și apoi viața vine cu rezultatul, cu mustrările și cu toate pedepsele pe care le știe și la mine tot nu funcționează, fiindcă eu mă încăpățânez să nu învăț nenorocita aia de lecție.  
Fiindcă mă încăpățânez să cred că răspunsurile bune sunt cele pe care le știu eu și nu cele pe care mi le-a arătat de nenumărate ori ea. Mi-a arătat, mi-a demonstrat cum a știut ea mai bine că răspunsurile mele sunt greșite și m-a îndemnat pe toate căile să scriu ce m-a învățat la următorul test.  
Iar eu tot ca mine fac. Continui să pic testul în speranța că într-o zi răspunsurile mele vor fi cele bune. 
Și au trecut atâtea zile.. atâta timp și atâtea teste.. Iar pedepsele au devenit din ce în ce mai grele, din ce în  ce mai greu de suportat..  
Eu simt că am dat greș. Știu că tot ce trebuie să fac e să învăț lecția ca să trec testul și să merg mai departe. 
Dar testul ăsta e prea greu.. și răspunsurile bune nu-mi plac.. sunt greu de acceptat.. sunt triste și dureroase.. 
Doar răspunsurile mele mă multmesc, dar ele nu sunt reale.. 
Și profa nu mă are deloc la suflet, niciodată nu m-a avut.. altfel ar fi făcut ea cumva să schimbe întrebările astfel încât răspunsurile mele să fie cele bune. Sau poate că-mi vrea binele și nu-mi dau eu seama..  
Sunt prea încăpățânată ca să văd că rămân pe loc din cauza unor iluzii.. 
Îmi ispășesc pedeapsa și de data asta: niște nopți nedormite, goluri în stomac și noduri în gât, lacrimi în cantități industriale, "ce-ar fi fost dacă"-uri și alte nebunii de felul ăsta, apoi mă apuc serios de tocit..  
Nu cred că pot să copiez, la profa nimic nu scapă nevăzut.. 
La dracu cu ele de întrebări, răspunsuri, teste și pedepse. Mi-aș fi dorit să fie mai ușor.. 


Alexandra D.

duminică, 8 septembrie 2013

Cel mai bun motiv să-ți dorești pe cineva lângă tine.



Îți trebuie un motiv bun ca să o alegi.
Cum să știi că pe ea o vrei, când poate nu e cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și poate nici așa cum îți imaginai tu fata de lângă tine?
Nu, n-are întotdeauna cuvintele la ea. N-a știut când și ce să-ți spună și nici cum să-ți fie pe plac.
Îți trebuie un motiv bun, nu-i așa?
Fiindcă are ceva și totuși n-are ceva.. E ceva ce-ți place și ceva ce nu-ți place. Vrei și.. parcă nu vrei.
N-o să spun să o alegi pentru că te-a înțeles și te-a acceptat, nici pentru că ea crede că meriți așteptarea..
Nici pentru că dintre toate ea ar fi ACOLO atunci când toate merg prost..
N-am să umplu pagini intreagi cu motive, ci am să le concentrez pe toate într-unul singur.
Vrei un motiv BUN?
Alege-o pentru că TE IUBEȘTE!
Și asta e cel mai bun motiv pentru care să alegi că cineva să-ți fie alături.. Știi prea bine că astăzi au rămas
puțini cei care-o fac..

Alexandra D.