Nu știu de ce tac..

Nu știu de ce închidem atâtea cuvinte și sentimente în noi.. De ce nu suntem în stare să spunem ce ne doare, ce ne face fericiți, de ce avem nevoie. 
Nu știu de ce închidem atâtea "te iubesc"-uri în noi, printre lacrimi.. De ce le repetăm în gând de un milion de ori și nu reușim să le rostim.. 
De ce ne prefacem indiferenți față de cei pentru care, în realitate am fi în stare de orice. 
De ce nu spunem "mi-e dor de tine" atunci când ne e dor.  
Nu știu de ce nu le spunem celor pe care-i iubim cât sunt de speciali pentru noi,  cât îi apreciem, cât de grea ne-ar fi viața fără ei, cât de recunoscători suntem că au ales să ne primească în viața lor.. 
De ce nu le spunem că indiferent de ce rol vor alege să jucăm noi în viața lor, noi vom fi întotdeauna aici pentru ei. 
De ce nu le mulțumim că și-au pus încrederea în noi, că și-au deschis sufletul în fața noastră, că ne-au dat siguranța că și noi ne putem deschide sufletul în fața lor. 
Nu știu de ce nu le lăsăm siguranța că nu îi vom uita niciodată, indiferent de ce se va întâmpla.. 
De ce ne ocupă sufletele și ei nici nu știu asta.. 
Nu știu de ce ne punem masca în fiecare dimineață când ne ridicăm din pat, ca nu cumva să se vadă ceva, să se zărească vreun sentiment și să părem slabi în fața celor care poartă la rândul lor alte măști.. 
Nu știu de ce nu avem curajul să spunem "te iubesc" dacă nu avem siguranța că sentimentul e împărtășit.. de ce ne simțim slabi atunci când iubim.. 

Nu știu de ce de cele mai multe ori închid în mine tot ce aș avea de spus.. și nu spun nici "te iubesc", nici "mi-e dor", nici "am nevoie", nici "sunt recunoscătoare" sau "îmi pare rău".. Nu știu de ce mi-e teamă, de ce nu am curaj, de ce mă cuprinde lașitatea.. 
Nu știu de ce de multe ori nu-mi găsesc cuvintele și aleg să tac.. nu știu de ce atunci când le găsesc aleg tot să tac.. 
Nu știu de ce tac când știu că viața e atât de scurtă și imprevizibilă și că mâine poate fi prea târziu și pentru "te iubesc" și pentru "îmi e dor" și pentru orice aș avea de spus.. Că mâine e posibil să strig cât mă țin plămânii cât de important e "X" pentru mine și el să nu mă mai audă.. Că în ciuda faptului că mi se topește sufletul de dor, e posibil să nu îl mai văd vreodată..  
Nu știu de ce tac când știu că mâine e posibil să strig cât pot de tare către cer "TE IUBESC" și să nu am nicio garanție că acel cineva mă mai aude.. și dacă m-ar auzi.. cum să îmi mai răspundă? 

Alexandra D.