Un suflet neînțeles..

N-am idee cum să încep și unde să termin acum, fiindcă îmi simt sufletul prea plin și totodată prea gol, îl simt prea greu și dacă aș ști cum, dacă aș putea, l-aș adormi ca să nu mai simtă.. 
Nu știu cum a trecut timpul și cum se face că nu reușesc să scap de ce mă chinuie, că în loc să se amelioreze, pe zi ce trece se tot adună câte ceva care mă face să-mi simt sufletul tot mai greu.. 
Cred că timpul, ăsta care se zice că le vindecă pe toate m-a uitat sau poate nu aude cum strig și nu vede că mă doare.. Poate că și el, la fel ca cei care mi-au provocat durerile e prea surd ca să mă audă și prea orb ca să mă vadă.. Poate că sunt nesemnificativă și pentru el și poate că nu dă doi bani pe mine.. 
Sau poate că e neputincios în fața sufletului meu, poate e nevoie de mai mult ca să-l vindece, poate îi e imposibil să o facă de unul singur.. 
Nu mi-am înțeles sufletul niciodată și dacă m-aș lua după minte, totul ar fi mai ușor. N-am înțeles de ce a coborât până în iad de dragul oamenilor pe care îi iubește dar care nu dau doi bani pe el și pe dragostea lui. N-am înțeles de ce vrea cu disperare să facă parte din viețile în care nu e bine primit și de ce a stat descoperit și a înfruntat furtuni și viscole în fața celor care nu au avut ochi ca să-l vadă cum se chinuie de dragul lor și care, în loc să îl încălzească l-au lăsat acolo și au alergat după cei pentru care contau prea puțin.. 
N-am înțeles de ce a fost întotdeauna gata să fie sfărâmat pentru cei pe care îi iubește, de ce nu s-a gândit o clipă și la el.. N-am înțeles pentru ce a făcut-o când a fost ignorat, abandonat, lăsat în urmă.. 
N-am înțeles nici de ce eu am scos tot ce am avut mai bun din el pentru cei care au căutat binele la oricine, numai la mine nu.. La mine, cea care era în stare să renunțe la ea pentru binele celui pe care-l iubește.. 

Nu știu ce l-ar face bine.. am încercat cu ceai și muzică bună, cu un serial și ceva dulce.. Când mă trezesc îi dau câte o cafea cu mult zahăr.. Am încercat cu acorduri de chitară, cu note de pian.. I-am arătat munte, marea, soarele, luna, stelele.. I-am arătat iarbă verde, zăpada și curcubeul.. L-am lăsat să asculte ploaia și puțin saxofonul.. I-am arătat albastrul de sus și pe cel de jos întâlnindu-se.. 
I-au plăcut toate, dar nimic nu-l face bine.. Nici cerul, nici marea, nici pianul.. 
Îi e dor de nu știu ce, de ceva ce n-a avut, de ceva cunoscut dar străin.. ceva care-i aproape, dar totuși prea departe.. Îi lipsește ce n-a avut niciodată și-l doare că nu poate să aibă.. Îl doare golul, se simte incomplet și  știe că nu l-ar întregi orice.. Căci dacă ar putea, atunci ar lua primul lucru care-i iese în cale pentru a se simți întreg.. dar nu, lui nu ar face decât să-i adâncească golul.. 
Așa e el.. nici eu nu-l înțeleg.. 

Alexandra D.