M-am trezit..

M-am trezit, după o lungă perioadă de timp în care am avut ochii închiși. În ultimul timp am fost 
ultima persoană la care m-am gândit, pentru că am fost prea ocupată gândindu-mă la alții. M-am ancorat în lupte care nu erau ale mele și tot eu m-am simțit vinovată atunci când mi s-a refuzat ajutorul pe care voiam să-l ofer.  M-am învinovățit pentru prea multe lucruri, dar vina nu îmi aparținea.  

Am întins o mână spre orice om am crezut că are nevoie de ajutor şi nu e vina mea că unii nu l-au primit; Am înţeles că nu poţi să ajuţi pe cineva care nu vrea să fie ajutat. 

M-am simţit vinovată pentru că nu am arătat tot ce aveam mai bun, fără să mă gândesc că unii nu au vrut să vadă asta şi că dacă erau cu adevărat interesaţi de persoana mea, cu siguranţă ar fi descoperit singuri. Mi-am dat seama de asta găsind oameni care au ştiut să mă aprecieze. 

M-am lăsat întristată şi dezamăgită de unii oameni şi nu am înţeles de ce au ales să se joace cu viaţa mea; Poate au fost confuzi, sau poate nu a existat vreun motiv şi au făcut-o pur şi simplu.  

Am ales să tac, refuzând orice încercare de a mă răzbuna, refuzând să arunc cuvinte tăioase în stânga şi în dreapta, pentru că ştiu că "vorbele rănesc adânc"(Cumicu). 

Am stat ascunsă după colţ, fără să fiu văzută şi fără să deranjez pe nimeni, în dorinţa de a fi acolo atunci când e nevoie de mine, în dorinţa de a da o mână de ajutor; Am stat acolo, în frig şi ploaie, parcă cerşind să mi se ceară ajutorul, pentru că voiam cu disperare să îl ofer. 

Și-au găsit sprijin în alți oameni. M-au lăsat acolo, după colț,  în frig și au mers mai departe. M-au uitat și și-au văzut de drum. 

I-am iertat, deși nu mi-au cerut iertare. I-am iertat deși nu aveau nevoie de iertarea mea. Aveam eu nevoie să o fac. I-am iertat și nu i-am uitat. 

Mi-am deschis umbrela și am plecat de la colț spre oameni care au nevoie de ajutorul și iertarea mea, spre oameni care au nevoie de dragostea și bunătatea mea. M-am trezit! 

  

Totuși, am stat prea mult timp acolo, în ploaie, iar hainele încă-mi sunt ude și încă mi-e frig.. 

Alexandra D.  

Probleme cu mine..

Nu urăsc pe nimeni și nici nu port pică nimănui. Singura persoană cu care am o problemă sunt eu.
Îmi creez singură probleme și singură mă aduc în fel și fel de situații, care mai de care mai neplăcute.
Am așteptări prea mari de la cei din jurul meu și pretenția stupidă ca ei să vadă dincolo de cuvinte și aparențe. Am pretenția stupidă să fiu înțeleasă, fără să mă gândesc că valorile mele sunt diferite de ale multora; Eu nu pun preț pe case, mașini și bani, ci prețuiesc prietenia, iubirea și bunătatea.

Spun că am probleme cu mine pentru că mă aflu într-un continuu 'conflict' cu mine însămi , jumătate din mine spunând da, cealaltă jumătate spunând nu, jumătate punând punct, cealaltă punând virgulă și mă tot contrazic așa. E un conflict între suflelt și minte, cred..
Ofer șanse peste șanse pentru că mă încăpățânez să cred că oamenii se pot îndrepta și că până și în cel mai rău om există ceva bun; Și da, sunt și oameni care se îndreaptă. Și iert, pentru că reușesc să mă pun în locul unora și să îi înțeleg..

Nu dau vina pe nimeni pentru ce mi se întâmplă, pentru că deși primesc răul din partea altor persoane, e vina mea că îl accept. E vina mea că mă expun, e vina mea că îmi păsa, dar "nu pot altfel, sincer aș fi alfel".(Bitză)

'E adevărat, lupta mea o duc cu mine..' - El Nino.

'Ai boală pe tine, nu prea găsești leacul, e grav..' - Omu' Gnom.

Alexandra D.

Încă aştept..

Am aşteptat. Am aşteptat oameni, am aşteptat zile, am aşteptat anotimpuri. 
Am aşteptat ca persoane să-mi iasă din suflet şi am aşteptat ca altele să intre. 
Am aşteptat un mesaj, am aşteptat un telefon, am aşteptat un semn. 
Am aşteptat primăvara, am aşteptat vara, am aşteptat un răspuns. 

De cele mai multe ori am aşteptat în zadar. Totuşi, am continuat să-mi storc răbdarea şi să aştept. Am tot aşteptat şi încă o mai fac.  
Ce anume aştept? Poate un semn, o vorbă, poate aştept un răspuns.. măcar unul. 
Stocul de răbdare mi s-a micşorat considerabil, dar încă mai aştept. Aştept să se întâmple ceva cu viaţa mea..  
Şi eu care credeam că nu sunt o persoană prea răbdătoare.. cred că m-am înşelat, pentru că.. încă aştept. 

'And when you’re starin' at that phone in your lap, and you hopin' but them people never call you back..' -B.O.B


Alexandra D. 
31.VIII.2012

Ai uitat..

Ai uitat. Ai uitat să te bucuri, ai uitat să fii fericit, ai uitat să mai speri. 
Ai uitat să fii optimist, ai uitat să arunci o privire în jurul tău, ai uitat să acorzi o şansă.  
Ai uitat că sunt oameni care te iubesc, care te apreciază, care te văd pe tine exact aşa cum eşti. 
Ai uitat cine eşti, ai uitat ce vrei să fii.  
Ai uitat că numai tu poţi să te ajuţi, lăsându-i pe alţii să te ajute. 
Ai uitat că şi vorbele pe care le spui pot răni la fel de mult cum te rănesc pe tine alte vorbe. 
Ai uitat că prin mulţimea de oameni răi sunt şi oameni care te iubesc şi îţi vor binele. 
Ai uitat cum e să nu fi singur, ai uitat momentele frumoase. 
Ai uitat să apreciezi ce ai, ai uitat să apreciezi un gest frumos. 
Ai uitat să-ţi mai dai, în primul rând ţie o şansă. 
Ai uitat de tine. Ai uitat.. 

'Pe cine ai lângă tine acum, tu să bagi de seamă, că dacă dispare mâine, ai să vezi ce mult înseamnă..'-Raku. 
Nu uita!


Alexandra D.

Niște amintiri..

Nu o dată mi s-a întâmplat să stau şi să mă uit în urmă, la tot ce mi s-a oferit şi la tot ce mi s-a luat. Şi am realizat că cele mai dureroase pierderi sunt cele ale oamenilor pe care îi iubim. Ne rămân de la ei doar amintiri. Nişte amintiri care ne răvăşesc de fiecare dată când ne gândim la ele. 
Mi-au rămas cuvinte şi gesturi imprimate în minte, de care nimeni, nici măcar timpul nu a reuşit să mă scape. 
Mi-au rămas oameni în suflet pe care nici tot timpul din lume nu ar reuşi să mi-i ia, nu ar reuşi să îi scoată de acolo. 
Mi-au rămas în suflet oameni pe care nu i-aş putea uita chiar dacă nu i-aş mai vedea niciodată, chiar dacă nu le-aş mai vorbi niciodată. 
Mi-au rămas în suflet nişte ochi banali şi nici cei mai frumoşi ochi din lume nu i-ar putea scoate de acolo. 
Mi-au rămas aceleaşi păreri bune despre nişte oameni buni şi oricâte noroaie s-ar arunca asupra lor, tot nu ar reuşi să le murdărească. 

Mi-a fost dat să întâlnesc oameni pe care nu am mai putut să-i uit, oameni speciali, pentru care, odată intraţi în sufletul meu, nu am mai găsit vreo cale de ieşire. 
Şi aşa cum mi-a fost dat să-i întâlnesc, mi-a fost dat să-i şi pierd. Pe cine să trag la răspundere?Viaţa? De parcă-i păsa ei.. 
Mi-au mai rămas doar nişte mesaje într-un telefon vechi.. Nişte mesaje pe care le mai citesc din când în când ca să-mi dau seama că am pierdut oameni.. oameni care, într-un fel sau altul au făcut parte din viaţa mea. Nişte mesaje care mă aduc în trecut şi mă  tulbură de fiecare dată. Nu am putut să le şterg.. nu am putut să le şterg pentru că sunt tot ce mi-a mai rămas de la ei.. Mesajele astea şi amintirile lor.. Amintirea legăturilor de altădată.. 

Viața mi-a luat oameni pe care i-am iubit, pe care îi iubesc, dar nu a vrut să-mi ia și amintirea lor.. A lăsat-o acolo ca să mă chinuie.. 
Aș vrea să-mi poată promite că într-o zi mi-i va da înapoi.. pentru că amintirea lor nu mi-e de ajuns.. 

'Fiecare om de care ne permitem să ne pese, va însemna cândva, de-a lungul vieții, încă o pierdere a cuiva drag..'-Anatomia lui Grey. 
  
Alexandra D.

Farmecul scrisorilor de altădată..

Am găsit prin biblioteca tatălui meu nişte scrisori pe care le primise în tinereţe.. Am rămas impresionată de profuzimea cu care erau scrise și de faptul că ei nu fugeau de cuvinte..
Îşi trimiteau scrisori lungi, îşi dechideau sufletul în ele.. Ei nu se ascundeau atât..
Îmi imaginez cu cât suspans erau aşteptate răspunsuri, care ajungeau abia după câteva zile.. cu câtă nerăbdare deschideau plicul în care se aflau, poate, răspunsuri la întrebări care îi măcinau de ceva timp..
Prin tehnologie, am pierdut din farmecul comunicării..



'Am riscat şi se pare că am pierdut. Nu-i nimic, de aici am învăţat şi eu un lucru. Acela că trebuie să-i dai celui care merită într-adevăr acest sacrificiu.'

'Am intuit felul tău de a fi, şi apoi nu voiam să te pierd înainte de a face tot posibilul petru a te păstra.'


Alexandra D.

Nu pot sa ma iert..

Nu pot să mă iert pentru ce-am pierdut, gândindu-mă că aş fi putut face ceva ca să nu pierd, nu pot să mă iert pentru că nu am fost suficient de bună.
Nu pot să mă iert pentru că nu am arătat ce aveam mai bun în mine şi pentru că nu am spus tot ce aveam pe suflet, tot ce am simţit.
Nu pot să mă iert pentru că am vorbit când trebuia să tac şi am tăcut când trebuia să vorbesc.
Nu pot să mă iert pentru că nu am putut ţine lângă mine oamenii pe care îi iubesc.
Nu pot să mă iert şi mă doare. Am încercat să fac pace cu mine, am încercat să îmi spun că aşa a fost să fie, dar mereu revin la aceleaşi sentimente şi nu pot să mă iert.
N-am ştiut să fac mai mult pentru mine, n-am ştiut cum să ajung la sufletele celor pe care îi iubesc, n-am ştiut cum era mai bine.. Şi acum nu mai pot să mă iert..
I-am iertat pe toţi, mai puţin pe mine..


'Nu mă mândresc cu ce-am făcut, puteam de zece ori mai multe..' -Cumicu.

Alexandra D.

Despre un om..

Era un om greu încercat de viaţă, în ciuda vârstei destul de fragede. Un om căruia părinţii nu i-au spus poveşti , ci i-au arătat că viaţa nu e ca în poveşti. Era înzestrat cu multă bunătate şi multă iubire de oferit. Găseai în ochii lui comori dacă-i priveai detul de atent, destul de adânc. 

Omul ăsta nu avea nimic în comun cu egoismul, răutatea şi alte lucruri de felul ăsta.  Era un ciudat. Era un ciudat ce se simţea singur într-o mare de oameni. Atât de nefericit că nu-l alina nimic. Nimeni nu reuşea să-i însenineze chipul şi chiar dacă reuşea, ochii lui rămâneau la fel: căprui, adânci şi trişti. 

Puţini erau cei care îl iubeau pentru că nu se prea lasă iubit.  Sau poate erau mai mulţi şi nu-i vedea el. 

Era un om care pierduse mult.. prea mult. Stătea nopţile treaz, gândindu-se la ce a pierdurt, de ce a pierdut şi cât va mai continua să piardă. Se gândea la puţinii oameni pe care i-a iubit şi care l-au lăsat baltă, la toţi cei care l-au dezamăgit şi pe care a continuat să-i iubească. Se gândea la acei oameni pentru care ar fi dat orice, dar care l-au lăsat în urmă, sau au trecut pe lângă el fără să-l observe. Se gândea la toate şi în felul ăsta nopţile îi deveneau prea lungi. 

Era un om care rămăsese doar cu speranţa.. cu speranţa că într-o zi va fi fericit.. măcar puţin. Şi până şi speranţa i se împuţina. 

Era un om greu de înţeles, un om complicat, profund.. poate prea profund.   

Dezamăgit de tot ce avea în jurul lui, se regăsea în muzică şi în scris.. doar astea îl mai ajutau. 

Era un om care nu-şi găsea locul pentru că nu era ca ceilalţi, pentru că el avea alte valori, pentru că nu se mulţumea cu orice. 

Omul asta era aparent rece şi indiferent.. aşa era la suprafaţă, aşa era pentru cei care nu vedeau dincolo de ambalaj. De fapt, în interior nu era aşa. 

Deşi nu avea vreun talent deosebit, avea o fire de artist.. poate datorită profunzimii. 

Omul ăsta avea o tentă de masochism pentru că-i plăcea să se chinuie cu zeci de întrebări ale căror răspunsuri nu avea să le găsească, cu zeci de amintiri dureroase, cu zeci de cuvinte ale căror înţelesuri nu avea să le desluşească. 

Omul ăsta strânsese atâta tristeţe în suflet încât nu mai putea accepta altceva, nu mai ştia cum să primească altceva. Îi era teamă să mai aibă încredere, să se mai implice, să mai iubească. Iubirea aia neîmpărtăşită îi făcuse mult rău, îl adusese atât de jos şi îi luase orice putere se a se mai ridica. 

Ştia că trebuie să facă ceva, însă nu ştia cum ar putea-o face. Ştia că nimeni nu va putea să-l ajute şi că tot ajutorul era în mâinile lui. Şi asta îl speria pentru că nu credea că e atât de ambiţios încât să reuşească. 

Pe omul ăsta îl obosise şi slăbise viaţă .. era din ce în ce mai obosit şi nici 48h de somn neîntrerupt nu ar fi schimbat asta, pentru că nu fizicul era cel obosit. 

Era un om cu care viaţa nu a fost foarte amabilă, deşi ar fi meritat să fie. 

  

Şi era un om care a iubit din tot sufletul, deşi nu a fost iubit la rândul lui, un om care a oferit tot ce avea mai bun, deşi nu a primit nimic în schimb, un om care a crezut în alţi oameni, deşi nu i-au dat prea multe motive să  o facă. 

A iertat, a aşteptat, a pierdut, i-a fost dor, a plâns, a acceptat răutăţi fără să se răzbune, a regretat şi a sperat. 

În ciuda a toate, era un om bun.. E un om bun.. Probabil va fi întotdeauna. 

Bărbat sau femeie, nu are importanţă.. E un OM. Sunt EU şi eşti TU. 

Alexandra D.

Te-am căutat..

Te-am căutat în nopțile prea lungi 

 Și-n diminețile mult prea târzii, 

 Te-aștept de-un an, dar nu mai vii, 

 Parc-a trecut o viață de atunci. 

  

 Te-am căutat pe câte o străduță 

 Și mă uitam înapoi și înainte, 

 Voiam să-ți spun două cuvinte, 

 Dar auzeam decât: renunță! 

  

 Te-am căutat în niște ochi căprui 

 Și-ncercam să mă păcălesc. 

 "Nu-i el cel pe care-l iubesc 

 Și ăștia nu sunt ochii lui." 

  

 Te-am căutat printre niște cuvinte 

 Ce semănau cu ale tale, 

 Te-am căutat în suflet și în minte, 

 Am căutat vorbele tale. 

  

 Te-am căutat în altul, tot pe tine 

 Și încă te mai caut, chiar și-acu', 

 Dar tot ce văd la el, ei bine.. 

 Ceea ce văd este că nu ești tu. 

  

 Te-am căutat prin melodii 

 Ce-mi aminteau numai de tine, 

 Am tot sperat mereu să vii, 

 Am tot sperat că va fi bine. 

  

 Te-am căutat unde-am putut, 

 Oriunde am crezut că dau de tine. 

 Te-am căutat și n-am știut 

 Că-n felul ăsta am să mă pierd pe mine. 

  

 Te-am căutat în vise și-amăgiri, 

 În sinea mea, de-un an încoace 

 Și-aici, în fine te-am găsit, 

 În mine ești.. și nu-mi dai pace. 

Alexandra D.

Ochii..

Am ochii ba căprui, ba trişti, 
Cu genele când lungi, când ude,  

Ba îi am mari, ba-i am închişi  

Şi prea înlăcrimaţi de gânduri crude.   

Și sunt atât de-adânci că-mi vezi în suflet,

Asta doar dacă poți să-i înțelegi.  

Atât de-adânci, de-amari, de seci. 

Și dacă îi privești auzi un urlet. 

Cu ochii ăștia am văzut atâtea  

Și tot cu ei le-am înțeles și le-am simțit,  

Am întâlnit priviri ca lama de cuțit, 

Fără s-arunc, nici pe departe tot atâtea.   

Cu ochii ăștia am privit tot ce-i frumos  

Și tot cu ei ce m-a durut,  

Am tot privit, când calm, când curios,  

Iar uneori m-am mai și abținut. 

Am strâns în ei tot ce-am iubit,  
Tot ce iubesc și ce voi mai iubi,  

Am strâns în ei atâtea poezii 

Și multe lucruri ce le-aș fi dorit.   

Am ochii rareori senini,

Ca cel mai des sunt foarte tristi,

Sunt fericiti doar ca existi.

De lacrimi sunt adesea plini.

Am ochii mari si fermecati,

Tristetea e farmecul lor. 

Am ochi caprui si plini de dor,

Am ochii de iubire inundati.

Alexandra  D.