Despre un om..

Era un om greu încercat de viaţă, în ciuda vârstei destul de fragede. Un om căruia părinţii nu i-au spus poveşti , ci i-au arătat că viaţa nu e ca în poveşti. Era înzestrat cu multă bunătate şi multă iubire de oferit. Găseai în ochii lui comori dacă-i priveai detul de atent, destul de adânc. 

Omul ăsta nu avea nimic în comun cu egoismul, răutatea şi alte lucruri de felul ăsta.  Era un ciudat. Era un ciudat ce se simţea singur într-o mare de oameni. Atât de nefericit că nu-l alina nimic. Nimeni nu reuşea să-i însenineze chipul şi chiar dacă reuşea, ochii lui rămâneau la fel: căprui, adânci şi trişti. 

Puţini erau cei care îl iubeau pentru că nu se prea lasă iubit.  Sau poate erau mai mulţi şi nu-i vedea el. 

Era un om care pierduse mult.. prea mult. Stătea nopţile treaz, gândindu-se la ce a pierdurt, de ce a pierdut şi cât va mai continua să piardă. Se gândea la puţinii oameni pe care i-a iubit şi care l-au lăsat baltă, la toţi cei care l-au dezamăgit şi pe care a continuat să-i iubească. Se gândea la acei oameni pentru care ar fi dat orice, dar care l-au lăsat în urmă, sau au trecut pe lângă el fără să-l observe. Se gândea la toate şi în felul ăsta nopţile îi deveneau prea lungi. 

Era un om care rămăsese doar cu speranţa.. cu speranţa că într-o zi va fi fericit.. măcar puţin. Şi până şi speranţa i se împuţina. 

Era un om greu de înţeles, un om complicat, profund.. poate prea profund.   

Dezamăgit de tot ce avea în jurul lui, se regăsea în muzică şi în scris.. doar astea îl mai ajutau. 

Era un om care nu-şi găsea locul pentru că nu era ca ceilalţi, pentru că el avea alte valori, pentru că nu se mulţumea cu orice. 

Omul asta era aparent rece şi indiferent.. aşa era la suprafaţă, aşa era pentru cei care nu vedeau dincolo de ambalaj. De fapt, în interior nu era aşa. 

Deşi nu avea vreun talent deosebit, avea o fire de artist.. poate datorită profunzimii. 

Omul ăsta avea o tentă de masochism pentru că-i plăcea să se chinuie cu zeci de întrebări ale căror răspunsuri nu avea să le găsească, cu zeci de amintiri dureroase, cu zeci de cuvinte ale căror înţelesuri nu avea să le desluşească. 

Omul ăsta strânsese atâta tristeţe în suflet încât nu mai putea accepta altceva, nu mai ştia cum să primească altceva. Îi era teamă să mai aibă încredere, să se mai implice, să mai iubească. Iubirea aia neîmpărtăşită îi făcuse mult rău, îl adusese atât de jos şi îi luase orice putere se a se mai ridica. 

Ştia că trebuie să facă ceva, însă nu ştia cum ar putea-o face. Ştia că nimeni nu va putea să-l ajute şi că tot ajutorul era în mâinile lui. Şi asta îl speria pentru că nu credea că e atât de ambiţios încât să reuşească. 

Pe omul ăsta îl obosise şi slăbise viaţă .. era din ce în ce mai obosit şi nici 48h de somn neîntrerupt nu ar fi schimbat asta, pentru că nu fizicul era cel obosit. 

Era un om cu care viaţa nu a fost foarte amabilă, deşi ar fi meritat să fie. 

  

Şi era un om care a iubit din tot sufletul, deşi nu a fost iubit la rândul lui, un om care a oferit tot ce avea mai bun, deşi nu a primit nimic în schimb, un om care a crezut în alţi oameni, deşi nu i-au dat prea multe motive să  o facă. 

A iertat, a aşteptat, a pierdut, i-a fost dor, a plâns, a acceptat răutăţi fără să se răzbune, a regretat şi a sperat. 

În ciuda a toate, era un om bun.. E un om bun.. Probabil va fi întotdeauna. 

Bărbat sau femeie, nu are importanţă.. E un OM. Sunt EU şi eşti TU. 

Alexandra D.