M-am trezit, după o lungă perioadă de timp în care am avut ochii închiși. În ultimul timp am fost
ultima persoană la care m-am gândit, pentru că am fost prea ocupată gândindu-mă la alții. M-am ancorat în lupte care nu erau ale mele și tot eu m-am simțit vinovată atunci când mi s-a refuzat ajutorul pe care voiam să-l ofer. M-am învinovățit pentru prea multe lucruri, dar vina nu îmi aparținea.
Am întins o mână spre orice om am crezut că are nevoie de ajutor şi nu e vina mea că unii nu l-au primit; Am înţeles că nu poţi să ajuţi pe cineva care nu vrea să fie ajutat.
M-am lăsat întristată şi dezamăgită de unii oameni şi nu am înţeles de ce au ales să se joace cu viaţa mea; Poate au fost confuzi, sau poate nu a existat vreun motiv şi au făcut-o pur şi simplu.
Am ales să tac, refuzând orice încercare de a mă răzbuna, refuzând să arunc cuvinte tăioase în stânga şi în dreapta, pentru că ştiu că "vorbele rănesc adânc"(Cumicu).
Am stat ascunsă după colţ, fără să fiu văzută şi fără să deranjez pe nimeni, în dorinţa de a fi acolo atunci când e nevoie de mine, în dorinţa de a da o mână de ajutor; Am stat acolo, în frig şi ploaie, parcă cerşind să mi se ceară ajutorul, pentru că voiam cu disperare să îl ofer.
Și-au găsit sprijin în alți oameni. M-au lăsat acolo, după colț, în frig și au mers mai departe. M-au uitat și și-au văzut de drum.
I-am iertat, deși nu mi-au cerut iertare. I-am iertat deși nu aveau nevoie de iertarea mea. Aveam eu nevoie să o fac. I-am iertat și nu i-am uitat.
Mi-am deschis umbrela și am plecat de la colț spre oameni care au nevoie de ajutorul și iertarea mea, spre oameni care au nevoie de dragostea și bunătatea mea. M-am trezit!
Totuși, am stat prea mult timp acolo, în ploaie, iar hainele încă-mi sunt ude și încă mi-e frig..
Alexandra D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu