Cine ne va da înapoi timpul pierdut?

Cine îți va da înapoi timpul pierdut? Timpul ăsta pe care îl pierzi încercând să-ți dai seama cine ești și ce vrei..  

Cine îți va da înapoi anii pe care trebuia să îi trăiești din plin? Ani în care trebuia să greșești și să înveți, nu să te ferești de greșeală, abandonându-te.. 
Cine îți va aduce înapoi viața din tine pe care o irosești plângându-ți de milă, ca și cum e pe cale să se termine? 
Cine îți va aduce înapoi toată iubirea pe care ai refuzat-o? 
Cine va mai dori să te ajute când te încăpățânezi să rămâi singur, îndepărtându-i pe toți de tine, refuzând orice fel de ajutor? 

Cu câtă disperare o să cauți timpul pe care l-ai pierdut..  

O să alergi disperat în căutarea iubirii, iar ea nu o să mai fie de găsit pentru că ai aruncat-o și între timp s-a descompus.. s-a făcut mică, cam cât o amintire a unei iubiri. 
Câtă nevoie o să ai de ajutorul pe care l-ai refuzat și cât o să vrei să-i aduci înapoi pe cei pe care i-ai îndepărtat..  
O să încerci să fugi de singurătate, dar numai ea îți va rămâne, pentru că întreaga viață ai fost ocupat să construiești ziduri în jurul sufletului tău, în loc să construiești poduri..  
  
Totuși, mai ai timp..  
Poate ar trebui să dărâmi zidurile pe care le-ai ridicat și să te apuci de construirea unui pod. Acum, cât încă mai ai timp.. Acum, cât mai poți recupera ceva.. 
Știi de ce? Pentru că răspunsul întrebărilor de mai sus e.. NIMENI. 

Alexandra D.

Azi plouă..

Azi plouă-afară și e frig. 
Văd stropii grei cum curg pe geam 
Și-mi amintesc cum mă simțeam 
În vis, când puteam să te-ating. 
  
Azi plouă-afară și e trist,  
Mai trist ca-n celelalte zile, 
Azi iar mai umplu niște file 
Cu vorbe pe care nu ți le-am zis. 
  
Azi plouă și mie mi-e dor 
De vremurile de-altădată, 
Mi-e dor de un băiat, de-o fată, 
Mi-e dor de mine, uneori.. 
  
Azi plouă și tu-mi ești străin, 
Eu nu te știu, tu nu mă ști; 
Nici măcar nu mă poți privi 
Mai mult, sau mai atent, sau mai senin. 

Azi plouă și copiii fug,  
Să nu-i atingă stropii grei, 
Eu aș ieși să stau sub ei, 
Dar dacă nu îi mai ajung? 
  
Azi plouă și nu te mai văd, 
E ploaia deasă între noi 
Și am luat-o pe-alte căi, 
Pe care ploaia a făcut prăpăd. 
  
Azi plouă și-mi aduc aminte 
Cum mai ploua și altădată, 
Când eu stăteam îngândurată 
Și rămâneam fără cuvinte.. 
  
Azi plouă ca și-n altă seară, 
Când ploua și din ochii mei 
Și au fost multe ploi în ei, 
Mai multe ca cele de-afară. 

Azi plouă numai pentru tine, 
Azi ploaia e numai a ta, 
Azi plouă ca să-ți fie bine 
Și sper că te bucuri de ea. 
  
Azi plouă-afară și în mine, 
Azi plouă-n gândurile mele, 
Azi..plouă peste toate cele, 
Azi plouă că mi-e dor de tine. 

Alexandra D.

Băieţii sau bărbaţii fără care nu am fi ceea ce suntem..

Lumea noastră se învârte în jurul lor şi lumea lor se învârte în jurul nostru şi ne simţim pustii atunci când nu ne iubesc. 
Sunt ei, băieţii sau bărbaţii fără care nu am fi ceea ce suntem . 

Pentru că alergăm după cei care nu ne iubesc şi fugim de cei care o fac. 
Pentru că unii pot fi mai complicaţi şi mai greu de înţeles decât femeile. 
Pentru că şi ei au sentimente, deşi sunt mai stângaci în exprimarea lor. 
Pentru că îi iubim şi pentru că ne simţim norocoase dacă şi ei ne iubesc. 
Pentru că nu sunt toţi la fel, aşa cum susţinem câteodată; din contra, sunt foarte diferiţi. 
Pentru că putem fi cele mai fericite datorită lor şi tot ei ne pot rupe inima în bucăţele. 
Pentru că ne e greu cu ei, dar şi mai greu fără. 
Pentru că ne acceptă capriciile şi ne lasă pe noi să alegem. 
Pentru că nu putem trăi fără ei şi suntem incomplete fără cei pe care îi iubim. 
Pentru că şi ei iubesc, şi lor le e dor, şi ei se simt singuri deşi mulţi n-o arată. 
Pentru că ei ne fac să ne simţim femei şi noi îi facem să se simtă bărbaţi. 
Pentru că ne aduc zâmbete şi lacrimi pe faţă. 
Pentru că ne apreciază, deşi nu o spun. 
Pentru că ne îndrăgostim de ei şi îi vedem speciali. 
Pentru că sunt taţii noştri, taţii copiilor sau viitorilor noştri copii, fraţii sau verii noştri. 
Pentru că sunt unii atât de speciali pentru noi, încât nu îi mai putem uita. 
Pentru că unii fără alţii nu s-ar mai putea. 
Pentru alte zeci, sute de motive.. 
Pentru tot ce a rămas nespus.. 

Pentru toate astea îi iubim, pentru toate astea lumea noastră se învârte în jurul lor şi nici măcar în vise nu ne dau pace.  
Pentru că fără ei nu am fi ceea ce suntem şi în absenţa lor ne simţim goale pe dinăuntru. 
Ei pot contribui la împlinirea sau distrugerea noastră. 
Ei, băieţii sau bărbaţii din vieţile noastre.. 


Alexandra D.

Eu n-am pierdut nimic..

Ce am pierdut e bun pierdut. Ce am pierdut nu mi-a aparţinut niciodată şi a încetat să-mi pară rău pentru asta. Am pierdut şi am regăsit, sau am pierdut pentru totdeauna.. asta numai timpul mi-a arătat-o. 
De fapt, a fost doar o iluzie, pentru că în realitate, ce am pierdut nu mi-a aparţinut nicicând. 

M-am dat peste cap implorând ca viaţa să-mi dea înapoi oamenii de care aveam atâta nevoie.. Pe unii mi i-a dat -bineînţeles că nu atunci când îmi doream cel mai tare- pe alţii nu. 
Dar pentru ce? Dacă voi nu mă vreţi, degeaba vă vreau eu.. Dacă voi nu mă vreţi, eu de ce să vă vreau? 
Am sacrificat multe, ca în final să-mi dau seama că m-am luptat să primesc înapoi ce nu am avut niciodată. Am cumpărat iluzii.. 
Am obosit şi m-am plictisit să mă învârt în cerc, în speranţa că voi mai găsi pe jos câteva iluzii cu care să mă alimentez ca să caut ce n-am pierdut.. pentru că n-am avut. E o pierdere de timp şi de sentimente. 
Am deschis ochii. Nu mai investesc în iluzii sperând că într-o zi se vor valorifica. Nu mai alerg în cerc şi nu-mi mai doresc să am ce nu-mi aparţine. Am renunţat. Ar fi fost o prostie să continui.. oricum am făcut-o prea mult timp.  

Ce am pierdut? Eu nu am pierdut nimic.. Voi sunteţi cei care au pierdut ocazia să primească tot ce voiam eu să ofer.. Voi aţi pierdut. Eu? Eu n-am pierdut nimic.. 

"..că n-am pierdut nimic şi-am câştigat experienţă.."  -Nimeni Altu'.

Alexandra D.

Suflet..

De fiecare dată când m-am apropiat de cineva am făcut-o cu tot sufletul. M-am apropiat cu sufletul deschis de oamenii pe care i-am găsit speciali. Nu-mi plac jumătățile de măsură; nu-mi place să ofer și nu-mi place  să primesc jumătăți de măsură, deși câteodată m-aș fi mulțumit și cu ele.

Și stând sufletul meu așa, descoperit, s-a mai agățat de câte un om, care atunci când a ales să îmi întoarcă spatele și să își vadă de drumul lui nu s-a uitat o clipă înapoi să vadă că îl târăște după el.
O luau la fugă ca să  se îndepărteze de mine, o luau la fugă către alți oameni, cu sufletul meu agățat de ei și eu nu am mai putut să îi ajung din urmă ca să-mi desprind sufletul de acolo. Au continuat să alerge și să-mi târască sufletul, fără ca măcar să vadă că e la ei. Îi priveam din urmă, obosită, cum îl duceau prin toate noroaiele și îl zgâriau de toți spinii. Și tot nu se uitau în urmă, la ce târăsc după ei.

Pe drum se mai rupea câte o bucată din sufletul târât, pe care o luam de pe jos, o curățam și o lipeam de celelalte, dar nu am reușit să-mi mai întregesc sufletul pentru că mereu a rămas câte o parte, mai mare sau mai mică la ei. La oamenii care mi-au inors spatele și m-au târât sufletul prin noroaie fără că măcar să își dea seama că o fac.

Am continuat să îi iubesc, chiar și așa.. cu bucăți de suflet.

Alexandra D.

Despre minciuni și adevăruri..

Întotdeauna am preferat să știu adevărul, chiar dacă minciunile sunau mai bine și poate că m-ar fi ferit de multă suferință.. 
Prefer să știu adevărul, oricât de mult ar durea. E posibil ca, trăind din minciuni să te trezești într-o zi că nu cunoști nimic din ce credeai că îți este foarte cunoscut. E posibil să te trezești int-o zi și să te întrebi dacă ai fost cu adevărat iubit, apreciat, plăcut sau admirat și dacă nu cumva, în tot acest timp ai trăit vreo iluzie. 
Nu crezi că te-ar durea mai tare? 

Am ales să spun adevărul pentru că mă simt prost atunci când mint, pentru că, în felul ăsta evit situațiile care m-ar pune într-o lumină proastă și pentru că mințind, nu poți primi încredere din partea celorlalți. 
E adevărat că minciunile sună mai frumos.. și e adevărat că adevărul doare, dar prefer să-l știu. E mai bine.. e mult mai bine decât să rămâi cu întrebări și îndoieli. 


 Cel mai important e să fii sincer cu tine; să accepți ce nu poți să schimbi, să nu te minți și să mergi mai departe. Fii sincer cu cei care merită sinceritatea ta, cu oamenii care nu merită să fie mințiți. 
  
Am ales adevărul pentru că m-am săturat de minciuni, de amăgiri, de iluzii. Am ales adevărul pentru că m-am mințit pe mine o lung perioadă de timp, iar acum încep să dau cărțile pe față. Eu cu mine. 
Ce-am pierdut, ce-am catigat, ce pot înlocui și ce nu, ce pot recupera sau ce am pierdut definitiv, ce-am greșit,  ce am făcut bine.. O să răspund sincer la toate astea.. 
Dacă nu îi pot face pe alții să fie sinceri, măcar să reușesc eu să o fac. 


Alexandra D.

'Vorbele rănesc adânc..'

Nu au încetat să mă doară cuvintele și cred că pentru mine ele sunt cea mai dură armă. Odată ce le-am auzit, nu le mai pot șterge din minte și odată ce le-am rostit nu le mai pot lua înapoi. 

Ăsta e motivul pentru care prefer să tac. Prefer să tac pentru că știu că vorbele dor al naibii de tare și știu că ele pot fi iertate, dar în niciun caz uitate. 
Nu reușesc întotdeauna să mă abțin, dar încerc pe cât posibil să o fac. 

Surorile cuvintelor sunt gesturile și indiferența; sunt de părere că și ele dor la fel de tare. 
Ne dor, ne urmăresc și le purtăm cu noi mereu pentru că nu avem cum să le ștergem. Ne aduc întrebări la care nu găsim răspunsuri, îndoieli și într-o oarecare măsură ne schimbă.. Ne aduc răni, mai mult sau mai puțin adânci, răni care cu timpul se vindecă, dar care lasă în urmă cicatrici.  
Cuvintele, gesturile și indiferența ne pot lua încrederea, atât în noi cât și în ceilalți; prin ele îndepărtăm oameni pe care ar trebui să-i ținem aproape. 

Ai grijă cum și cui le arunci! Ai grijă să îți ceri iertare dacă vreodată te-a luat gura pe dinainte! 
Nu poți să îi faci pe ceilalți mai buni, dar poți să fii tu mai bun. Tu alegi când să vorbești, ce să vorbești și când să taci. 
Nu cred că îți dorești ca mai târziu să regreți că vorbele tale au rănit oameni care nu meritau să fie răniți.  
S-ar putea să te trezești într-o zi că te apasă cuvintele pe care le-ai aruncat.. Și pentru asta n-ai să poți să învinovățești pe nimeni.   

"Be careful with your words. Once they are said, they can be only forgiven, not forgotten."

"Asta ar fi a mia oară când vorbele rănesc adânc, ar trebui să începi să mă crezi pe cuvânt.."-Cumicu.  

Alexandra D.

Atenție, cioburi de suflet!

Bucățele din mine se tot rup, iar eu le tot lipesc.. Și fiecare bucată ruptă se sparge în alte bucățele și tot așa. Lipici mi-a mai rămas puțin.. mult prea puțin ca să lipească toate cioburile. 
Bucăți din mine se rup, se sparg, se împrăștie și mă chinui să le țin laolaltă.. să le refac, să le lipesc, să le îmbin..

Mă doare fiecare ruptură, fiecare ciob.. fiecare crăpătura și fiecare bucată lipită. 

Sufletul meu e făcut bucăți, se împrăștie prin mine și mă chinui de una singură să îl repar, dar nu-i suficient.. Nu mă prea descurc. Nu când am atât de multe cioburi și doar un tub de lipici care e pe terminate.. 

Am obosit, vreau un concediu! Între timp, să-mi repare și mie cineva sufletul. Să mă repre și pe mine cineva. Eu îmi iau liber, am obosit.. 


Alexandra D.
08.IX.2012