Suflet..

De fiecare dată când m-am apropiat de cineva am făcut-o cu tot sufletul. M-am apropiat cu sufletul deschis de oamenii pe care i-am găsit speciali. Nu-mi plac jumătățile de măsură; nu-mi place să ofer și nu-mi place  să primesc jumătăți de măsură, deși câteodată m-aș fi mulțumit și cu ele.

Și stând sufletul meu așa, descoperit, s-a mai agățat de câte un om, care atunci când a ales să îmi întoarcă spatele și să își vadă de drumul lui nu s-a uitat o clipă înapoi să vadă că îl târăște după el.
O luau la fugă ca să  se îndepărteze de mine, o luau la fugă către alți oameni, cu sufletul meu agățat de ei și eu nu am mai putut să îi ajung din urmă ca să-mi desprind sufletul de acolo. Au continuat să alerge și să-mi târască sufletul, fără ca măcar să vadă că e la ei. Îi priveam din urmă, obosită, cum îl duceau prin toate noroaiele și îl zgâriau de toți spinii. Și tot nu se uitau în urmă, la ce târăsc după ei.

Pe drum se mai rupea câte o bucată din sufletul târât, pe care o luam de pe jos, o curățam și o lipeam de celelalte, dar nu am reușit să-mi mai întregesc sufletul pentru că mereu a rămas câte o parte, mai mare sau mai mică la ei. La oamenii care mi-au inors spatele și m-au târât sufletul prin noroaie fără că măcar să își dea seama că o fac.

Am continuat să îi iubesc, chiar și așa.. cu bucăți de suflet.

Alexandra D.