joi, 7 martie 2013

Femei. La mulți ani vouă!




































Sunt femei. Sunt diferite, complicate, neînțelese. 
Sunt copilăroase, mature sau oscilează între cele două. 
Vor dragoste și atenție și nu le vor fără să ofere nimic în schimb. De multe ori sunt în stare să dea totul la schimb.  
Sunt numite "sexul frumos" și sunt numite așa pe bună dreptate; am văzut/ întâlnit femei foarte frumoase. 
Fiecare e specială prin ceva și feicare e iubită de cineva. 
De multe ori dau mai multă iubire decât primesc (câteodată nu primesc niciun gram), dar asta nu le oprește să o ofere în continuare. 
Nu sunt toate la fel, așa cum am mai spus și despre bărbați. 

Atât de diferite.. 
  
Unele sunt sensibile, altele dure. 
Unele sunt slabe, altele puternice. 
Unele sunt calme, altele agitate. 
Unele sunt răbdătoare, altele mai puțin. 
Unele sunt profunde, altele superficiale. 
Unele sunt visătoare, altele realiste. 
Unele au încredere în oricine, altele nu au încredere în nimeni. 
Unele zâmbesc mult, altele plâng mult. 
Unele spun adevărul, altele mint.  
Unele iartă ușor, altele nu iartă niciodată. 
Unele își îndeplinesc dorințele, altele nu. 
Unele sunt împlinite, altele nu. 

Totuși, cred că fiecare femeie a avut momente când a fost sensibilă și momente în care a fost dură.  
Fiecare a avut momente când a fost slabă și momente când a fost puternică.  
Fiecare a avut momente de calm și momente de agitație, a avut răbdare sau nu a mai putut aștepta.  
Fiecare a avut situații pe care le-a tratat cu profunzime și situații pe care le-a tratat cu superficialitate.  
Fiecare a visat la ceva, dar s-a și trezit la realitate la un moment dat.  
Fiecare și-a pus încrederea în oameni, ca mai apoi să nu mai poată crede în nimeni.  
Fiecare a avut o zi în care a zâmbit mult, dar și una în care nu s-a putut opri din plâns.  
Fiecare a avut momente de sinceritate, dar și dăți în care a mințit.  
Fiecare a iertat, până în momentul când nu a mai reușit să ierte.  
Fiecare și-a îndeplinit o dorință, dar au fost și altele care nu s-au mai îndeplinit.  
Fiecare s-a simțit măcar o dată împlinită și măcar o dată neîmplinită 

Diferența este că la fiecare balanța atârnă mai greu într-o parte.. Asta face diferența. 
  
Cert e că fără femei nu s-ar mai putea. La fel și fără bărbații, în jurul cărora se învârt. 
Sunt aici ca să se compleze, să se iubească, să se facă fericiți unii pe alții.. ca să simtă că trăiesc. 
Sunt mame, bunici, surori, mătuși, fiice, verișoare, prietene, soții, iubite, logodnice. 
Sunt femei. 
  
La mulți ani lor! 

Alexandra D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu